Din cauza ieșirii la Marea Neagră prin portul Giurgiulești, Republica Moldova ar putea fi lovită în curând de uraganul Irma. Uraganul se află acum în Statele Unite ale Americii și face prăpăd. Până în prezent a afectat circa 5,8 milioane de locuințe.
Pentru cei care nu cunosc, uraganele sunt furtuni în formă de vârtej care se formează deasupra mărilor și oceanelor în zonele tropicale. Pot să aibă un diametru de câteva mii de kilometri şi intensitatea lor se măsoară conform scalei Saffir-Simpson, pe cinci niveluri.
Acum uraganul Irma este de nivelul cinci, iar cât va trece peste Oceanul Atlantic a pierde din intensitate.
Specialiștii estimează că Irma va ajunge cam sâmbătă spre duminică la Giurgiulești, dar va avea de o intensitate de sub un nivel. Totuși, suficient de puternică pentru a provoca daune materiale.
Cât timp Republica Moldova nu a avut ieșire la Marea Neagră nu a fost lovită niciodată de nici un uragan. Au fost doar vânturi puternice și furtuni.