Încă din anul 1990 au început să circule extrem de multe povești despre copiii misterioși cu ochii complet negri.
Povestea următoare a fost scrisă de Kaine1212 pe rețeaua de socializare Reddit, el descrie cum a decurs pentru el o întâlnire cu un astfel de copil.
Kaine era împreună cu iubita lui în sufragerie în momentul în care doi astfel de copii au apărut pur și simplu la ușa lor. În momentul în care bărbatul le-a deschid, cei doi copii i-a cerut tânărului să îi lase să intre în casă, dar acesta a refuzat.
El povestește că următorul lucru pe care și-l amintește este faptul că era întins pe podea având capul însângerat, pe când copiii erau de negăsit.
Un alt utilizator, o femeie, a povestit că, într-un moment în care afară era o furtună groaznică de zăpadă, la ușa ei au apărut doi copii cu ochii complet negri. Totul s-a petrecut ca în prima poveste: i-au cerut să îi lase să intre până când părinții vor veni să îi ia.
Femeia, căreia i s-a făcut milă de ei, i-a lăsat înăuntru. Peste ceva vreme ea spune că doi bărbați îmbrăcați complet în negru și extrem de înalți au venit să îi ia, iată ce spune ea: ,,Purtau costume negre și aveau peste 1.8 metri înăltime, erau foarte înalți”.