Ceaiul de creţuşcă te scapă de durerile reumatice. Iată şi alte leacuri din plante pentru afecţiuni răscolite de primăvară

Ieşi transpirat de la metrou sau din autobuzul arhiplin şi vântul rece te ia în primire. ”Te-ai scos”, cum se spune în jargonul citadin: după o oră începi să strănuţi, pe seară tuşeşti, noaptea faci febră şi te mai chinuie şi reumatismul. Mâine pleci la serviciu nedormit şi plin de stres. Iute, fă-ţi o infuzie sau un macerat, ca să te repui pe picioare!

Ai grijă să ai în casă, în această perioadă a anului (şi nu numai), câteva plante medicinale care vin de hac celor mai frecvente probleme de sănătate. Şi neapărat câteva căpăţâni de usturoi!

Tinctură de usturoi – împotriva guturaiului Dacă boala s-a legat deja de tine, cel mai simplu este să mănânci la cină câţiva căţei de usturoi.
 Ca să ridici imunitatea organismului şi să previi boala, cel mai eficient este să foloseşti reţeta consacrată a bunicii: o cană de usturoi, curăţat cu unghiile, se pisează mărunt într-un vas nemetalic (în contact cu metalul se pierde alicina, substanţa datorită căreia usturoiul acţionează ca un antibiotic natural). Se toarnă două căni de alcool cât mai tare (palincă, vodcă), se amestecă, se închide cu capac ermetic şi se lasă la macerat 20 de zile.
 Se agită borcanul zilnic. Se strecoară prin tifon şi se mai ţine la frigider încă două zile. Apoi se administrează tinctura după următoarea schemă: în prima zi – două picături într-un păhărel cu apă; în ziua a doua – trei picături şi tot aşa, până în ziua 24, când se iau 25 de picături.
 Apoi se reduce doza după aceeaşi schemă, până când se ajunge la două picături. Atenţie, leacul se ia înaintea celor trei mese principale din zi.